Linia destinului
• Dacă linia destinului se uneşte cu alte linii
Ai avut, ai sau vei avea mult noroc în viaţă. Dacă linia destinului este ramificată, înseamnă prestigiu, bogăţie şi o căsnicie norocoasă. Dacă se finalizează în dreptul degetului inelar, înseamnă succes în căsnicie şi în relaţiile familiale.
• Dacă linia destinului este întreruptă
Norocul în viaţa ta va apărea intermitent. Vei traversa anumite perioade mai dificile, după care norocul îţi va surâde. Aşadar, vei avea parte în viaţă de multe suişuri şi coborâşuri. Profită de oportunităţile care ţi se ivesc, astfel încât să compensezi lipsurile de mai târziu.
• Dacă linia destinului este dreaptă
Ai noroc cu carul! Viaţa ta va fi lipsită de obstacole. Ai şansa de a întâlni persoane care te vor ajuta mult în acţiunile tale, aşadar vei obţine tot ceea ce îţi doreşti.
Linia vieţii
• Dacă linia vieţii este lungă şi puternic vizibilă
Eşti o persoană sănătoasă şi vei avea o viaţă lungă. Este posibil să fi avut o copilărie dură, în timpul căreia ai învăţat cum să soluţionezi mai bine conflictele care ţi s-au ivit în cale. Toate experienţele pe care le-ai trăit şi pe care le vei trăi sunt la intensitate maximă. Nu-ţi este deloc uşor să accepţi înfrângerea. Fără îndoială, eşti o fire veselă.
• Dacă linia vieţii este scurtă şi puternic vizibilă
Asta nu înseamnă că vei trăi puţin. Eşti o persoană cu personalitate, distractivă şi uşor extravagantă. Adori petrecerile, călătoriile şi îţi place să experimentezi. Eşti o fire schimbătoare, iar în unele situaţii, nu te recunoşti nici tu.
• Dacă linia vieţii este lungă şi greu vizibilă
Eşti o fire vulnerabilă, predispusă îmbolnăvirilor dese. Iei decizii pripite şi rar duci un lucru la bun sfârşit. Îţi vine greu să te adaptezi cerinţelor superiorilor. Relaţiile cu sexul opus sunt bune. Îţi place compania celorlalţi.
• Dacă linia capului este scurtă
Ai dificultăţi de concentrare. Dacă linia capului este şi scurtă, şi dreaptă, înseamnă că vei trece prin pasiuni amoroase marcate de gelozie. Te preocupă în special problemele legate de finanţe şi serviciu.
• Dacă linia este lungă
Eşti o persoană inteligentă, cu o amplă gamă de activităţi intelectuale. Posezi o mare flexibilitate mentală şi emoţională. Ai o memorie şi o capacitate de concentrare foarte bune. Dacă linia capului se uneşte cu cea a vieţii, atunci înseamnă că eşti şi o persoană foarte sensibilă emoţional.
Linia inimii
• Dacă linia inimii este scurtă
Eşti o persoană echilibrată emoţional. Fire generoasă, îţi place să fii simpatizată de cei din jur, pe care îi ajuţi la nevoie. Ai sau vei avea o relaţie de iubire stabilă şi de lungă durată.
• Dacă linia inimii se uneşte prin intermediul altei linii cu cea a vieţii
Te adaptezi cu uşurinţă oricărei situaţii, deoarece beneficiezi de resursele necesare. Dacă linia care uneşte linia inimii cu cea a vieţii este dreaptă, înseamnă că eşti o fire îndrăzneaţă, genul de femeie care îşi alege ea partenerul şi nu invers. Dacă linia care uneşte linia inimii cu cea a vieţii este curbată, atunci înseamnă că eşti o fire timidă, care are nevoie să fie cucerită. Dacă linia inimii este foarte aproape de podul palmei, atunci vei avea parte de multe relaţii sentimentale. În cazul în care linia inimii este mai depărtată de podul palmei, înseamnă că vei avea dificultăţi în a-ţi găsi sufletul pereche.
• Dacă linia inimii este întreruptă într-un punct
Eşti nestatornică în dragoste. Relaţiile de prietenie şi cele amoroase sunt pe primul plan în viaţa ta. Îţi trebuie mult tact pentru a putea avea un partener stabil.
• Dacă linia inimii este lungă, neîntreruptă şi pronunţată
Acest lucru denotă loialitate faţă de partenerul de cuplu şi, în general, un suflet bun. Persoanele care au o astfel de linie au o fire pasională.
sursa : libertatea.ro
interesant.:).
RăspundețiȘtergeree ceva..
eu n-am linia destinului.:))
Sal.schimb de linkuri?Daca vrei da-mi un msj pe blogul meu..
RăspundețiȘtergerehttp://habarnist.wordpress.com/
interesant...mereu m-au interesat chestiile astea...
RăspundețiȘtergeregata,te-am adaugat in blogroll.Sa ne citim cu placere :)
RăspundețiȘtergereCu respect,
Blogul omului plictisit.
Nu am mai citit de mult de chestiile de genul acesta, cu cititul in palma. De fiecare data cand citeam, incepeam cu linia vietii si nu-mi placea deloc ce gaseam scris. Dupa un timp am incetat sa mai citesc insa, ce am gasit aici la tine imi place. Imi zice aspecte frumoase. In stilul asta, cum sa nu citesc? :D
RăspundețiȘtergereMultumim pentru informatii.
Cititul in palma nu exista.
RăspundețiȘtergereExista doar truisme.
@ Anonim .
RăspundețiȘtergereNu am zis ca exista , e doar o metoda de a`mi umple putin timpul ,deci ...
interesant articolul tau :)
RăspundețiȘtergerecred ca imi lipseste linia destinului, ca nu o zaresc..
RăspundețiȘtergereBa` , bagati-va mintile-n cap ...
RăspundețiȘtergereInteresant...
RăspundețiȘtergeredragut blog; xoxo
sal !stiti NICI EU NU AM LINIA DESTINULUI.AM UN DESTIN SECRET ?!?
RăspundețiȘtergere@ Anonim .
RăspundețiȘtergereTrebuie sa o ai , poate e mai putin vizibila , dar in orice caz , trebuie sa existe macar putin pe acolo , mai uita-te odata .
interensat articol
RăspundețiȘtergereft interesant aricol... chiar mi s-a potrivit
RăspundețiȘtergerems :D
O.o eu nici nu am toate liniile p care le scrie acolo Lol
RăspundețiȘtergereNici eu nu am linia vieti....chiar deloc... . O persoana mi-a spus ca cei care nu au linia vietii au mana de criminal... . Stie cineva ceva? :D
RăspundețiȘtergeretare;-)
RăspundețiȘtergerehey si eu daca am destinul langa linia vietii de prelungeste pana la "linia inimii" intersectand ambele linii cea a "capului si inimii" ce inseamna ?:( precizez ca linia este segmentata pare ca niste crengute de copac .....si inca ceva din "linia vietii" pleaca tot asa o linie segmentata pana la "linia inimii" intersecteaza si destinul si inima ce reprezinta oare ??
RăspundețiȘtergereeu am 2 lini a vietii una langa alta.aman2a unesc linia capului.e aja de pierdut timpu da oricum e distractiv blogu.
RăspundețiȘtergere